Reprezentanții platformei RO Vaccinare au transmis zilele trecute că „Moș Crăciun” a făcut doza de rapel (booster) și a început să ducă daruri copiilor.
Anunţul Agenției americane a medicamentului vine după ce compania Pfizer a publicat date din care reiese că doza booster ar putea fi crucială în combaterea variantei Omicron a SARS-CoV-2.
Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca pot face rapelul cu un vaccin ARN mesager fără recomandare medicală specială, a anunțat CNCAV.
Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că evaluează o cerere depusă de compania Johnson&Johnson, în vederea administrării dozei de rapel, în cazul vaccinului său anti-COVID.
Rezultatele preliminare ale studiului MedLife, privind evoluţia titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin ARNm, arată o eficiență sporită la toate categoriile de vârstă.
Un studiu va testa cum poate fi stimulată protecţia conferită de boosterul cu vaccinurile împotriva COVID-19 la pacienţii vulnerabili.
Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice, dar și pentru că noiembrie este Luna Sănătății Plămânilor, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția că BPOC este în prezent a treia cauză de deces la nivel global.
Specialiștii britanici au recomandat extinderea programului de vaccinare anti-COVID cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele cu vârste de 40-49 de ani şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani.
Noi focare de infecții cu virusul SARS-CoV-2 determină autoritățile din China să introducă lockdownul în campusurile universitare din Dalian.
În prima săptămână după ce FDA a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, în SUA s-au imunizat 900.000 de copii.
Zincul este un mineral esențial, care îndeplinește un rol în sistemul imunitar, iar un studiu recent arată că ar putea scurta durata simptomelor de gripă și răceală.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, îndeamnă la accelerarea măsurilor cu privire la administrarea dozei booster împotriva COVID-19.
Israelienii care fac un test serologic specific și pot dovedi astfel că au trecut prin boală primesc Certificatul verde, chiar dacă li s-a inoculat doar o singură doză de vaccin.
Din data de 8 noiembrie, persoanele imunizate cu vaccin de la Johnson&Johnson au recomandare să facă rapelul cu un ser pe bază de ARN mesager, a anunțat președintele CNCAV.
Rezultatele unui nou studiu privind siguranţa vaccinurilor anti-COVID arată că persoanele cărora le sunt administrate au o probabilitate mai mică de a deceda atât din cauza COVID-19, cât și din alte cauze, în lunile ulterioare administrării acestuia.
De săptămâna viitoare, România ar putea începe administrarea dozei booster și pentru vaccinul Moderna, a anunţat col. dr. Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman a concluzionat că doza booster a vaccinului anti-COVID de la Moderna poate fi administrată persoanelor cu vârsta de 18 ani și peste.
CNCNAV a anunțat pe pagina oficială, RO Vaccinare, că România a înregistrat ieri, 27 octombrie, un record în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19.
Papa Francisc se află printre cei care au primit cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, la Vatican, scrie presa străină.
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei de booster pentru persoanele care au primit prima schemă de vaccinare cu serul de la Moderna după minimum șase-opt luni de la doza a doua, a precizat dr. Valeriu Gheorghiţă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe